Edufurniture/ Edu-mobilier. Espace gallo-romain, Ath, Belgia

Espace gallo-romain este o organizație unică pe harta Belgiei. Îşi are sediul în fosta l’Académie de dessin [Academia de Desen], o clădire din secolul al XIX-lea. Motivul pentru care a fost creată este o barjă romană din lemn, foarte bine conservată – o barcă folosită pentru a transporta diverse mărfuri pe râuri și canale. Barca a fost descoperită în 1975, iar în următoarele două decenii a fost restaurată. Espace gallo-romain a fost deschis în 1997, devenind ultimul port al bărcii. Aceasta este expusă într-o vitrină de mari dimensiuni şi integrată în expoziția permanentă ce o înconjoară. Pe parcursul vizitei în muzeu, publicul poate afla povestea săpăturilor, dar şi cum se desfășura viața cotidiană a romanilor și galilor în această regiune. O secțiune a expoziției a fost realizată ca o experiență interactivă, unde, alături de obiecte originale și vitrine, vizitatorii pot descoperi jocuri, pot atinge textile și chiar pot proba articole vestimentare.

Echipa muzeului a fost deosebit de interesată de diverse strategii prin intermediul cărora expozițiile muzeale să devină mai accesibile pentru diverse tipuri de public, inclusiv pentru vizitatorii cu nevoi speciale. În acest sens, căutau idei care să fie sustenabile, rentabile și cu caracter universal. De aceea am pus în centrul perioadei de formare oferirea unei priviri de ansamblu asupra diverselor facilități disponibile în muzeele din întreaga Europă. Inspirați de exemplele oferite în timpul instruirii și de propriile lor experiențe și nevoi muzeale, membrii echipei Espace gallo-romain ne-au cerut să lucrăm împreună la o piesă de mobilier educațional.

Edufurniture/edu-mobilier, cum am numit-o, urma să ofere conținut interactiv disponibil pentru vizitatori de toate vârstele și cu diverse nevoi. Un punct de plecare esenţial a fost necesitatea unei bune corespondenţe între conținutul edu-mobilierului şi expoziție. Acesta ar trebui să încurajeze vizitatorii să privească obiectele originale nu doar ca pe ceva ce „nu pot atinge”, ci și ca pe niște obiecte ce au însoțit oamenii cu ani în urmă în viața lor de zi cu zi – folosite la gătit, îmbrăcat, transport etc. O altă linie directoare foarte importantă a fost aceea ca edu-mobilierul să fie ușor de mutat și să încapă în liftul muzeului, astfel încât să poată fi folosit în diferite contexte, dar și în timpul activităților educaționale obișnuite.

Edu-mobilierul este o piesă de mobilier dreptunghiulară, din lemn, pe roți, care se deschide pe toate cele patru laturi. Fiecare parte este dedicată unui alt subiect:

Barca – în interior, vizitatorii pot lua în mână un model din lemn al bărcii expuse în muzeu, copii după vâsle, pânze și frânghii folosite pe barjele antice. Totodată, pot exersa abilitățile de calcul cu numere romane, prin intermediul puzzle-urilor puse la dispoziţie.

Mâncare – în această zonă, vizitatorii pot mirosi și ghici denumirea celor mai importante condimente folosite în vechime în această zonă. Cu ajutorul hărții, pot încerca să identifice și să verifice originea mirodeniilor importate. De asemenea, se pot familiariza cu rețete din perioada romană, iar cei mai curajoşi dintre ei – să le încerce acasă.

Modă – Oglindă, oglinjoară… Și chiar trei tipuri: o oglindă modernă, una metalică – pentru a experimenta cum vedeau romanii –, una distorsionată – pentru a arăta cât de dificil este să creezi o oglindă bună. Pe lângă oglinzi, secțiunea include haine romane și galice pe care vizitatorii le pot încerca, dar și benzi din diferite materiale textile vopsite (lână, bumbac etc.), folosite la acea vreme.

Ceramică – copiile vaselor antice amplasate în această zonă au rolul de a evidenția diferențele dintre recipientele folosite la depozitarea, prepararea și servirea alimentelor.

Sarcina vizitatorului este de a crea o mică expoziţie: să organizeze ceramica în funcție de utilizare și să adauge etichetele corespunzătoare.

Conținutul menţionat mai sus este completat cu descrieri audio și înregistrări în limbajul semnelor.

Edu-mobilierul este rezultatul cooperării și discuțiilor noastre cu echipa muzeului, care ne-au permis să optimizăm conținutul. Am dorit să evităm supraîncărcarea piesei de mobilier, asigurând în același timp un caracter cât mai atractiv și o utilizare cât mai diversă, adaptată vizitatorilor cu nevoi variate. Cea mai dificilă etapă, cea a selectării temelor și a obiectelor ce urmau să fie amplasate în interior, a trebuit abordată chiar de la începutul procesului. Odată luată această decizie, totul a decurs fără probleme.

Am testat Edu-mobilierul cu cinci reprezentanți ai publicului țintă: doi copii cu vârste între 10–11 ani (grupa 1), un adult cu deficiențe de vedere și doi copii neurodiverși cu vârste între 10–12 ani (grupa 2). Le-am cerut celor patru copii să-și exprime opiniile prin formulări simple. Persoană cu deficiențe de vedere și-a spus părerea pe loc, iar noi am luat notițe. Copiii: feedback-ul lor a fost foarte pozitiv. Toți se bucurau să descopere ce era ascuns în spatele ușilor mobilierului. Au considerat că nivelul de dificultate al activităților a fost bine adaptat abilităților lor, cu excepția unuia, care le-a considerat prea dificile. Cu toate acestea, au fost unanimi în privința duratei activităților, pe care au considerat-o a fi „exact cât trebuie”, și asupra necesității ca muzeele să ofere mai multe atracții de acest tip.

Persoana cu deficiențe de vedere a fost, de asemenea, entuziasmată de mobilier. Firesc, discuția noastră a trecut spre modul în care se poate îmbunătăţi şi mai mult experiența de vizitare a persoanelor cu deficiențe de vedere. Din această conversaţie au rezultat două sugestii de cea mai mare importanţă. Prima se referă la utilitatea adăugării iluminatului cu LED în interiorul mobilierului. A doua priveşte posibilitatea de a amplasa codurile QR care direcționează către descrieri audio în diferite locuri, precum brelocurile cheilor care deschid ușa sau partea inferioară a vaselor ceramice. Această procedură simplă ar face codurile QR mai relevante din punct de vedere contextual și mai ușor de găsit.

Una dintre principalele concluzii ale acestei colaborări este că, atunci când planificăm o expoziție muzeală, ar trebui să oferim vizitatorilor experiențe practice diverse, chiar și relativ „simple”, care să le permită explorarea prin diferite simțuri și la diferite niveluri de percepție. De exemplu, ceramica pe care am decis să o includem în cadrul mobilierului educațional destinat copiilor poate fi explorată la nivelul lor prin răspunsul la întrebarea: pentru ce era folosită? În schimb, adulții cu deficiențe de vedere pot compara tipurile de lut din care este realizată, prezenţa sau absenţa elementelor decorative etc.

Această abordare promovează două valori importante pe care muzeele ar trebui să le aibă în vedere atunci când proiectează noi facilități: sustenabilitatea și designul universal. Prima susține caracteristicile ecologice, dar şi învață echipele muzeelor să conceapă strategii pe termen lung menite să crească gradul de implicare a vizitatorilor. A doua îndeamnă la dezvoltarea de instrumente de educaţie muzeală care să implice atât vizitatorii, cât şi angajaţii muzeului. Faptul că aceste instrumente sunt de fapt folosite de ambele grupuri este un aspect adeseori omis în proiectarea experienţelor interactive, practice. Colaborarea noastră cu Espace gallo-romain ne-a ajutat să înţelegem că, atunci când proiectăm, nu putem uita de nevoile angajaților (de exemplu, acea piesă de mobilier ar trebui să fie ușor de transportat și să încapă în lift).